scris la 17 ani, deci recent comentati voi

He spoke to God like he was talking to a friend

Hei, tu! am o întrebare...


- Şi frunzele au o sănătate minusculă...
- Dă-mi o ţigară.
- Şi fă şi faţa de a 11 ţigară.
- E bună?
- Ce?
- Faţa!
- Nu. Ai rămas cu 3 ţigări în urmă.
- Dar acum?
- Nu.
- Nu-mi iese.
- Pe mess vroiai să îmi povesteşti ceva ...
- După ce îmi iese faţa de-a 11 ţigară. Aşteaptă.
- Bine.
- Continuă cu frunzele că îmi place cum sună.
- Frunzele au o sănătate minusculă...

Şi vorbele s-au pierdut în dimensiunea unei cărţi aflate, deocamdată, sub duş.
Am să povestesc cum ştiu eu mai bine. Am să povestesc depre alţii. Am uitat să mă prezint : sunt un hacker sau narator omniscient, spuneţi-mi cum vreţi. Sunt alcătuit din cuvinte şi semne de punctuaţie, sunt un Dumnezeu cu valori umane şi nu îmi aduc aminte de mine, doar de alţii. Am să fiu un povestitor în singurul fel în care ştiu. Am să mă prefac.
Revenind la funcţia de hacker pe care mi-o înşusesc. Cu 30 de minute înainte de dialog :

ea1 : 6, mama în spate.
ea2 : în 30 de minute, da?
ea1 : mergem la letiţia?
ea2 : da...nu ştiu dak vn şi brighi
ea1 : o conving eu.
ea2 : bine. ne vedem
ea1 : trebuie să îţi povestesc ceva. pa
ea2 : bn. ceau.

Prietene de o viaţă scurtă de câteva luni, în buncărul secret, un pachet de Kent 8, o sticlă de 2 l de apă plată, un pachet de gumă picantă, bricheta, telefoanele închise pe masuţa improvizată, ghiozdanul universal. Ora 23.24, marţi, 2008, mai, 12. Cronotopul inimitabil, singurul mod în care se mai poate povesti azi.
Şi ea1 se opreşte, nu că ar fi epuizat subiectul frunzelor cu sănătate minusculă, ci pentru că :
- Ai făcut faţa de a 11-a ţigară.
- Sunt la a 8-a.
- Cu 3 ţigări înainte.
- Din 3 în 3 ţigări. Numărul magic. Patetic şi banal.
- Ce vroiai să-mi povesteşti?
- Am învăţat binomul lui Newton citind Mitologii subiective. Paler.
- Fumul tău a nimerit fix în ochiul meu.
- Scuzeee!
- Şi ce vroiai să îmi povesteşti?
- Mai stai până la a 5-a. Şi mai zi de frunze.
- Vezi frunzele alea de sus? Sunt mai deschise decât cele de jos....

A 5-a ţigară, 1l de apă, 5 mesaje în căsuţa vocală, ora 00.00, lucrare la psihologie peste 8 ore, tema la mate pe jumătate făcută. Aveţi un deja-vu? Crontopul nu mai e atât de inimitabil într-un moment de sinceritate când uitaţi că sunteţi părinţi, adulţi sau copii de nota 10 pe linie. În momente de acest gen, Dumnezeu, adică eu pe parcursul câtorva pagini, şopteşte : v-am făcut din aceleaşi ingrediente, snobilor.
Flashback : aceleaşi persoane, 2010, ceva mai mature, ceva mai oficiale, la o lansare de carte. O scenă ca-n filme în 2 culori, o scenă demnă de a doua, treia, ... n vizionare. Genul de scenă care iese din prima dublă, când îţi joci propriul rol cu protecţia ficţiunii. Ştiţi, atunci când subliniaţi un rând cu markerul kitschos, o frază pe care, deşi o reţii instantaneu, simţi nevoia să o fixezi în carte? Ei bine, aşa erau ele. Prima încadrată-n albastru, a doua în verde. În jur, doar litere neînsemnate.
S-au aşezat pe scaune alăturate. Linişte, atât de linişte cât poate fi în timpul unui discurs mai lung de 5 minute. Niciun sunet, nicio privire. Zgomote! Se terminase discursul. Cu aceeaşi obişnuinţă :

- Hai la o ţigară!
- M-am lăsat.
- Şi eu.
- Haide!

Înapoi la ce povesteam, mai corect zis, înapoi la a 5-a ţigară. Aţi privit vreodată cum se fumează a 5-a ţigară? Mai ai 4 ţigări de împărţit la 2, mai ai încă timp să povesteşti cuiva, oricui. E speranţa din nicotină, cea care nu ştie de egoism, nici măcar de poveste. Cum să ştie? Doar e numai o ţigară. A 5-a. Şi fumul ei e ciudat. Mai închis la culoare, cu mai mult suflet aşezat strategic în el. E atunci când ai o bomboană de vişine şi asculţi cum un copil se ceartă cu lumea. Şi pune lumea toată la colţul cel mai întunecat din pivniţă, o pune pentru că a făcut cel mai mare păcat : nu a fost cum a vrut ea. Şi o certă şi dupaia râde : era melodia ei preferată la televizor. Cei mai mari povestitori nu sunt adulţii, cei mai mari povestitori sunt copiii. Ei numesc adevărul fără "r", îl spun grăbit, îl spun aşa cum este. "Adevălul" e ceea ce simţi la a 5-a ţigară, atunci când mai ai încă 4 de împărţit la 2 şi destul timp să povesteşti.
Scoţi ţigara din pachet, o aprinzi cu bricheta galbenă, te uiţi după lună, tragi fumul în piept, îl ţii strâns, laşi ceva acolo şi îl sufli uşor, cerculeţ cu cerculeţ. Căştile puse lângă tine şuşotesc ceva despre vară, pronunţând vară aşa cum doar pe 15 iunie pronunţăm. Ritmul şi intonaţia se schimbă odată cu vârsta însă, ca orice dreaptă care uneşte glasul cu vara, de câteori zicem VARĂĂĂ, zicem cu sufletul vechi care rezistă unor numere considerabile de suflete noi. Sufletul vechi captează şi proiectează pe tavanul alb al camerei tale sentimente general valabile. Cum ar fi vara. Şi la a 5-a ţigară, îţi iei inima-n piept şi pui sufletul vechi pe măsuţa improvizată luându-l drept reportofon şi instanţă al sentimentului universal valabil. Altfel spus, în titluri de melodii, este ceva de genul here comes the sun dublat de aish tamid în model youth şi eternaly green teen spirit. Sau, lăsând englezismele la o parte, un fel de 18 ani în vara asta, cu zmeul şi un cântec prost urmat de un epilog cântat în hotelul Cişmigiu.
- Hai să îţi povestesc ce am realizat de la a 8-a ţigară.
- Zi.
- Noi jucăm în noaptea asta rolul fiecărui personaj. Suntem noi şi alţii, suntem noi în papucii de casă ai celorlalţi, cu căştile în care cântă reggae şi, din spate parcă, se aude muzica lui Bach sau oare era System Of A Down? Şi bem cafeaua de dimineaţă, alergăm pe Coasta de Azur, dormim, ne pierdem într-o peşteră, găsim o muză şi o pierdem la poker, stăm într-o ploaie torenţială şi râdem, ne este cald, bem apă cu gust de ceai aromat şi fără zahăr. Suntem la un concert al unei trupe necunoscute şi cu versurile învăţate pe de rost, vorbim chineza cu accent suedez şi invers, avem un trandafir şi o păpădie, ne uităm la desene şi la un film psihologic fără traducere, urmărim o stea căzătoare, avem o stare de cămară şi un tic. Scriem o poezie şi ne uităm la un desen realizat în manieră cubistă, nu înţelegem nimic şi zâmbim ca zeii. Suntem la un curs de perfecţionare în Hawaii. În primul rând facem ce face lumea întreagă şi abia după 5 secunde ne stingem ţigara, lăsând un cerc negru pe măsuţa improvizată.
- Trăim cu 5 secunde şi deviaţi cu 180°?
- Trăim tot şi dupaia trăim puţin şi unic. Pentru fiecare 5 secunde de tot trăim 10 secunde de unic. Trăim ponderat, fără excese de totalitate.
- Bine.
- Hai să plecăm. Mâine, acceaşi oră?
- Da. Probabil vom fi în tren.
- Trebuie să îi dăm un nume.
- Pa. Marea ne aşteaptă.
- Ceau. Şi lucrarea de dimineaţă.
- Şi 5 secunde de lume.
- Şi mai multe de noi.

Acum e timpul să-mi fac griji. În câte moduri diferite puteam scrie? Am creat o pădure borgesiană sau doar o cotitură după un copac? Dar nu mai am vreme de griji. Acum e vremea să mor şi să-mi pregătesc încheierea.
Cu surăsul unui zeu care îşi ascunde neştiinţa vă spun că după ultima ţigară urmează un nou pachet.

Hmm...nu prea ma atrage stilul asta pe care il abordezi. Ce pot sa spune este doar in legatura cu numeralele si prescurtarile de messenger - se putea si fara ele.

primul comentariu ... nu atat de incurajator intr-adevar, se putea si fara, dar facea parte din universul de care am vrut sa ma eliberez scriind. in curand am sa mai postez ceva, sa vad daca am mai crescut.
multumesc pt comentariu, critica constructiva

E scrisa bine. Si prescurtarile de mess cred ca sunt necesare pentru atmosfera. Desi nu ma dau in vant dupa acest stil am citit fara efort pana la capat. Este un scriitor clasic - Spinrad - care are acelasi efect asupra mea. Scrierile lui sunt prea sumbre pentru gustul meu si de fiecare data ma hotarasc sa nu mai citesc nimic scris de el. Desigur, dupa ce termin cartea (scrisa de el) pe care tocmai am inceput-o.